Teatrul M.A.D.E. din Chișinău organizează în parteneriat cu A.O. „Vesta” și cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei și UN Women Moldova, Turneul Național al Spectacolului „Liberă” în regia lui Ianoș Petrașcu.
„Liberă” este un spectacol-document despre stereotipuri și prejudecăți, despre impactul negativ al violenței asupra femeilor și repercusiunile ei asupra generației viitoare. Producția teatrală poartă un caracter educațional, oferind o meditație asupra responsabilității părinților în procesul educativ și asupra responsabilității personale pe care ne-o asumăm în cadrul oricărei relații, fie ea amicală, familială sau de dragoste.
După prezentație va avea loc o discuție liberă pe marginea temei spectacolului, asigurată de un formator oferit de Coaliția Națională „Viață fără violență în familie”.

