aprilie
01
2025

Atelier raional dedicat membrilor Consiliului Regional al Elevilor Căușeni

📝 ” Voluntarii nu au mai mult timp liber, ei pur și simplu au inimă” /Elizabeth Andrew/
🏫 Astăzi, în incinta Liceului Teoretic „Meșterul Manole” din Sălcuța, a avut loc un atelier raional dedicat membrilor Consiliului Regional al Elevilor Căușeni, având ca temă: „Voluntariatul și motivația personală”.
☝️ Evenimentul a oferit un cadru de discuție și reflecție asupra importanței implicării active în comunitate, beneficiilor voluntariatului și factorilor care contribuie la dezvoltarea unei motivații puternice pentru 29 de participanți.
👥️ Membrii CRE Căușeni au participat la activități interactive, „De la Egal la Egal” cu subiectul: „Rolul meu în BULLYING”, au împărtășit experiențe din cadrul activitatilor de voluntariat și au descoperit noi modalități de a-și valorifica potențialul de către Consiliul Școlar al Elevilor din LT” Meșterul Manole „Sălcuța, președinte Țurcanu Mădălina.
👏 Alături de activitatea CȘE din LT „Meșterul Manole” sunt mereu cadrele didactice, directorul instituției- Pleșca Liuba și directorul adjunct pentru educație – dna Gangan Rodica care le oferă un suport inepuizabil și prețios.
🤝 Mulțumim tuturor participanților pentru entuziasm și implicare. Împreună, construim o generație de tineri activi și responsabili!
🎓bÎn acest context, Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căuşeni adresează sincere mulțumiri comunității Liceului Teoretic „Meșterul Manole” din Sălcuța, în persoana doamnei manager Pleșca Liuba, pentru deschiderea, sprijinul și suportul oferit în organizarea și desfășurarea atelierului raional al Consiliului Regional al Elevilor Căușeni. Apreciem căldura cu care ne-ați primit, profesionalismul și susținerea constantă acordată inițiativelor elevilor. Implicarea dumneavoastră contribuie la dezvoltarea unui mediu educațional deschis, motivant și inspirațional pentru tinerii lideri ai comunității noastre. Vă mulțumim și vă dorim succes în toate proiectele viitoare!