Seminarului teoretico-practic cu profesorii de limba și literatura română din raion.

”Promovarea valorilor în cadrul proiectelor tematice. Învățarea integrată de tip ILIADA” este subiectul seminarului teoretico-practic la care au participat profesorii de limba și literatura română din raion.

Activitatea s-a desfășurat la data de 14 ianuarie 2025, în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Căușeni și a fost moderată de dna Grosu Inga.

Profesorilor le-a fost prezentat un concept didactic elaborat de P. Cerbușca, M. Marin și D. State.

În cadrul seminarului, cadrele didactice au avut posibilitatea să facă schimb de experiență și să se inspire din exemplele propuse. De asemenea, au aplicat informațiile prezentate în prima parte a seminarului, generând idei pentru implementarea unui proiect tematic.

Aplicarea în timpul orelor a acestui concept va oferi posibilitatea elevilor să rezolve probleme din viața de zi cu zi, realizând diverse produse școlare, prin crearea cărora vor dezvolta abilități, atitudini, valori, corelând experiența cu nevoile și interesele personale. Astfel, vor fi create contexte de învățare ce vor motiva elevii să se implice activ și lecțiile vor deveni mai interesante.

Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni aduce mulțumiri administrației LT ”M. Eminescu” Căușeni pentru crearea condițiilor optime pentru desfășurarea seminarului. Totodată, își exprimă gratitudinea și aprecierea pentru implicarea și deschiderea profesoarei de limba și literatura română din aceeași instituție, dnei Grosu Inga, care a împărtășit cu mult profesionalism și inspirație din propria experiență colegilor.