
Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni reiterează că, conform Ordinului MEC nr.1323 din 24.10.2023, Testarea Națională în învățământul primar a avut loc în perioada 15-23 mai; examenele naționale de absolvire a gimnaziului s-au desfășurat în perioada 03-13 iunie 2024, iar examenele naționale de bacalaureat au decurs în perioada 04-21.06.2024.

Astfel, sesiunea de examene 2024 a luat sfârșit.

În cadrul Testării Naționale, au fost implicați 714 elevi. Conform datelor înregistrate, elevii au susținut următoarele probe de evaluare:

️ Matematica – 714;

️ Limba și literatura română – 663;

Limba și literatura rusă – 52;

Limba și literatura bulgară – 7.
Rata de promovare la treapta primară în instituțiile de învățământ din subordine a constituit 100 %.

La examenele naționale de absolvire a gimnaziului s-au înscris 734 candidați.
Din aceștia, în sesiunea de bază au susținut 723 elevi, după cum urmează:

Limba și literatura română (alolingvi) – 70;

Matematica – 724;

Limba și literatura română – 662;

Limba și literatura rusă – 70;

Istoria românilor și universală – 730

Ceilalți candidați urmează să susțină examenul național de absolvire a gimnaziului în sesiunea suplimentară, care se va desfășura în perioada 01-04 iulie 2024.

Rata de promovare a examenelor gimnaziale constituie 98,5%.

Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate ieri, 27 iunie 2024, în cele 2 centre de bacalaureat instituite în raion.

Totodată, candidații pot vedea testele verificate și notele prin prin intermediul platformei
www.bac.gov.md.

Potrivit datelor, în sesiunea de bacalaureat au participat 280 candidați. Din aceștia, 242 au fost promovați, iar 38 candidați respinși.

Astfel, rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee în sesiunea de bază este de 86,4%.

Amintim că sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat va fi organizată în perioada 15 – 22 iulie 2024.

În contextul celor relatate, Direcția Educație, Cultură,Tineret, Sport și Turism Căușeni adresează felicitări tuturor canidaţilor pentru rezultatele frumoase obținute până la această etapă.

Candidaților, care urmează să susțină examenele în cadrul sesiunii suplimentare, le urăm mari succese și le reamintim că este esențial să-și organizeze timpul eficient, să revizuiască temeinic materialele de studiu și să abordeze examenele cu încredere și calm.