Seminar teoretico-practic cu subiectul: „Forme și metode de lucru pentru dezvoltarea muzicalității la elevi în cadrul orelor de educație muzicală”

Miercuri, 03 aprilie 2024, în incinta Liceului Teoretic „Meșterul Manole ” s. Sălcuța, s-a desfășurat seminarul teoretico-practic cu subiectul: „Forme și metode de lucru pentru dezvoltarea muzicalității la elevi în cadrul orelor de educație muzicală”.

Obiectivele seminarului:

explorarea formelor și metodelor de lucru pentru dezvoltarea muzicalității la elevi, în baza relațiilor dintre muzică și universul emoțional propriu;

dezvoltarea comunicării elev-muzică în context didactic și extradidactic;

diseminarea de bune practici în scopul asigurării calității în realizarea curriculumului școlar.

Toate activitățile desfășurate în cadrul seminarului cu profesorii de educație muzicală au fost apreciate cu calificativul „Excelent”.

Ora publică: Sentimentul de dragoste ca laitmotiv al vieții. Baletul „Luceafărul” de Eugen Doga, desfășurată în clasa a VIII-a de către dna Borzin Elena, a fost un model de realizare a unei ore de educație muzicală, conform cerințelor curriculare și a metodologiei de desfășurare a orei de educație muzicală.

În cadrul activității extracurriculare „Evantaiul DO-RE-MI” am fost surprinși de măiestria artistică, de dirijare a managerului școlar, dna Pleșca Liuba.

Prin intermediul realizării activităților desfășurate, LT „Meșterul Manole” Sălcuța a demonstrat încă o dată că posedă competențe cultural-artistice înalte, ceea ce îi plasează mereu printre învingători și că sunt un colectiv unit, care merg în unison sub egida managerului Pleșca Liuba, având în permanență același obiectiv.

Elevii preiau de la cadrele didactice energia, valorile și abilitățile, implicându-se cu dăruire în diverse măsuri frumoase.

În instituția dată se altoiește dragostea pentru țară, neam, cultură națională și tot ce avem mai sfânt – valori ce vor fi transmise din generație în generație.

Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni aduce sincere mulțumiri administrației liceului, cadrelor didactice pentru colaborare, conlucrare și schimb de bune practici.