Regulamentul
de organizare și desfășurare a
Festivalului obiceiurilor și tradițiilor de iarnă cu genericul
,,Aprindeți luminile”
I.Principii generale
Festivalul obiceiurilor și tradițiilor de iarnă se organizează de către Direcţia Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni în baza programului de organizare și desfășurare a acțiunilor culturale ale Colectivelor artistice de amatori pentru anul 2020, în spațiul virtual.
- Obiectivele acțiunii culturale
– Renaşterea, propagarea şi păstrarea obiceiurilor de iarnă în vederea educaţiei prin şi pentru valorile naţionale;
– orientarea activităţii cercurilor şi formaţiilor folclorice spre colectarea, studierea şi propagarea celor mai originale, autentice variante de colinde, urături şi dramă populară din zona de unde vin;
– interpretarea creaţiilor folclorice în maniera şi stilul corespunzător;
– promovarea şi susţinerea folcloriştilor.
Participanţi al Festivalului pot fi colectivele foloclorice din instituţiile de cultură din raion.
- Timpul și locul desfășurării
Ofertele de participare la Festival vor fi primite pe adresa de e-mail: cultura.causeni@gmail.com până la 25.12.2020, ora 18.00.
Programul minispectacolului etnofolcloric filmat până la 15 min și poate include:
– Colinde magico-rituale, colinde cu elemente de urare, de felicitare, colinde de tip general, colinde sociale (pentru gospodar, gospodină, tineri căsătoriţi, fată mare, vănător, pescar, cioban). Colinde de creaţie poetică, fantastice, eroice, despre agricultură; (colinda se va evidenţia prin valoarea şi importanţa conţinutului);
– ciclul folcloric al Anului Nou, care include oraţii populare, dramatice, felurite forme – urări, etc.;
– Sorcova – formă de felicitare de Anul Nou.
Teatrul folcloric:
– jocuri cu măşti zoomorfice/Capra, Calul, Căluţul, Malanca, Ursul;
– piese populare propriu-zise, cu text poetic dezvoltat, şi haiducesc (Bujor, Jianu, Codreanu, Irozii);
– se vor respecta atributele, costumele, măştile fiecărui personaj al dramelor populare.
Festivalul se va desfășura în 2 etape:
-Festivalul propriu zis la 28 decembrie 2020.
-Înmânarea premiilor la 29 decembrie 2020. Ridicarea premiilor se va efectua de către participant sau conducătorul formației în baza actului de identitate la Secția Cultură, Tineret, Sport și Turism..
Juriul își rezervă dreptul de a intervini cu modificări în repartizarea premiilor. Decizia juriului este incontestabilă.
2. Criterii de apreciere: nivelul artistic, varietatea repertoriului, volumul şi conţinutul materialului cercetat, originalitatea conţinutului, folosirea materialului local, arta interpretativă, cultura scenică, costumul naţional, atributele, măştile.
3. Finanțarea,evidența și controlul utilizării mijloacelor financiare:
În urma evoluării colectivelor participante, juriul va acorda premii bănești conform devizului de cheltuieli.
Mijloacele bugetare prevăzute pentru desfășurarea acțiunii culturale vor fi utilizate conform devizului de cheltuieli sau modificate după necesitate, persoana responsabilă de realizare va prezenta contabilității centralizate a Direcției Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni darea de seamă despre utilizarea mijloacelor bugetare alocate pentru organizarea și desfășurarea evenimentului.
