În contextul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, angajații Serviciului Interacțiune Comunitară al Inspectoratului de Poliție Căușeni, în incinta Consiliului Raional Căușeni au desfășurat o masă rotundă unde au participat vicepreședintele raionului Căușeni – Oleg CUCIUC, reprezentanții Biroului de Probațiune, Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism, Centrul de Sănătate Publică, Direcția Asistență Socială, specialiștii din cadrul Centrului AO „Change for a better life”, Centrul de Asistență și Consiliere pentru agresorii familiali, or.Căușeni și directorul adjunct LT „Ion Creangă” or. Căușeni.
Activitatea a avut ca obiectiv principal informarea și sensibilizarea opiniei ce ține de prevenirea și combaterea violenței în familie și violență bazată pe gen, conștientizarea tuturor tipurilor de violență, aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire și combaterea acesteia la nivel comunitar.
Tuturor participanților le-au fost distribuite pliante cu genericul #Spune_nu_violenței, #Nu_tolera_violența, #Apelează_112.




